Grupa Explorers s-a deschis în 2016 și păstrează parte din componența inițială (copiii și adulți). În acest an, grupa a ajuns la maturitate intrând în al treilea an de ciclu Montessori. O parte din colegii care au început în jurul vârstei de 3 ani vor fi la finalul acestui an pregătiți pentru școală.

Magia procesului de învățare în grupe mixte din Montessori constă în schimbul de experiență și resurse spre care copiii tind în mod natural. La nevoie, primul căruia copilul Montessori cere ajutorul este un coleg mai mare care a trecut la rândul lui prin aceeași experiență în trecut. Adultul are rol de ghid și lasă uneori colegilor mai mari rolul de asistent pentru cei mai mici.