Ce oferim:
Un mediu prietenos, sigur și stimulativ de dezvoltare a copilului, cât mai aproape de principiile pedagogiei Montessori în îmbinare cu cele ale pedagogiei tradiționale.
Un pedagog format AMI (cu multă experiență, care adoptă în lucrul cu copiii misiunea, valorile și obiectivele de educație și de viață în comunitate în care crede grădinița Montesara. Ea se află într-un program de trei ani de pregătire în educația Montessori, cu stagii în străinătate și multe ore de studiu și practică supervizată.)
Peste 100 de materiale de lucru la clasă specifice pedagogiei Montessori – obiecte atrăgătoare și interesante pentru copii, realizate conform standardelor internaționale, care reprezintă kit-ul de aplicare a pedagogiei Montessori în orice școală de acest tip din lume.
O curriculă de studiu aprobată de Ministerul Educației Naționale astfel încât tranziția spre alte forme de învățământ de stat sau particulare să fie foarte simplă..
Activități extracurriculare mutiple, în funcție de nevoile și dorințele copiilor și a părinților din comunitatea noastră.
Programul de limba engleză, adaptat nevoilor copiilor și cu frecvența pe care o considerăm optimă pentru aceștia, inclus în pachetul de bază
Un furnizor care asigură mesele în sistem catering, verificat și având toate autorizațiile necesare pentru această activitate.
Asistent medical prezent 8 ore/zi în cadrul școlii precum și medic pediatru
Excursii la munte, tabere, expunerea copiilor la evenimentele și locurile interesante pentru evoluția lor


Ce oferim:
Un mediu prietenos, sigur și stimulativ de dezvoltare a copilului, cât mai aproape de principiile pedagogiei Montessori în îmbinare cu cele ale pedagogiei tradiționale.
Un profesor învățător licențiat, cu multă experiență, care adoptă în lucrul cu copiii misiunea, valorile și obiectivele de educație și de viață în comunitate în care crede școala Montesara. Ea se află într-un program de trei ani de pregătire în educația Montessori, cu stagii în străinătate și multe ore de studiu și practică supervizată. De asemenea, are o experiență de peste 11 ani ca învățătoare în școli de stat și private.
Peste 100 de materiale de lucru la clasă specifice pedagogiei Montessori – obiecte atrăgătoare și interesante pentru copii, realizate conform standardelor internaționale, care reprezintă kit-ul de aplicare a pedagogiei Montessori în orice școală de acest tip din lume.
O curriculă de studiu aprobată de Ministerul Educației Naționale.
Activități extracurriculare mutiple, în funcție de nevoile și dorințele copiilor și a părinților din comunitatea noastră.
Programul de limba engleză, adaptat nevoilor copiilor și cu frecvența pe care o considerăm optimă pentru aceștia, inclus în pachetul de bază
Un furnizor care asigură mesele în sistem catering, verificat și având toate autorizațiile necesare pentru această activitate.
Asistent medical prezent 8 ore/zi în cadrul școlii precum și medic pediatru
Excursii la munte, tabere, expunerea copiilor la evenimentele și locurile interesante pentru evoluția lor

 

TODDLERS

1.5-3 ani

PRIMARY

3-6 ani

ELEMENTARY

6-9 ani

Taxa înscriere

(anual, iulie)

 

200/an

Taxa amenajare curte

(anual, august)

 

200/an

Taxa program 8-12 / 8-13 300 / 320 300 / 320 x
Taxa program 8-16 365 365 500
Taxa program 8-18 390 390 550

 

Taxele sunt calculate în euro. Plata se face în lei, la cursul BNR.

Masa de plătește separat, în funcție de prezența lunară.

Plata este obligatorie pe tot parcursul anului, indiferent de prezența sau absența copilului înscris la program, timp de 10 luni din an, cu exceptia absentelor din motive medicale de peste 10 zile, cand se returneaza 25% din taxa aferenta perioadei absentate. Pentru lunile care includ perioade de vacanță (septembrie – iunie), taxele de școlarizare se plătesc integral. În lunile iulie și august puteți opta pentru școala de vară.
Taxa de înscriere/rezervare a locului și taxa de amenajare a curții se plătesc o singură dată pe an, în momentul înscrierii sau reînscrierii, cel târziu în lunile iulie respectiv august), și sunt nereturnabile.


Reduceri:

  • pentru plata tarifului anual într-o singură tranşă (septembrie) se acordă o reducere de 10%;
  • se acordă o reducere de 20% pentru un copil, în situaţia în care doi frați sunt  înscrişi la Grădinița sau Școala Montesara;
  • se acordă o reducere de 20% pentru al doilea copil și 25% pentru al treilea copil în situaţia în care trei frați/surori sunt  înscrişi/înscrise la Grădinița sau Școala Montesara, indiferent de nivel;