Bravo!

 

Suntem atât de obișnuiți să spunem sau să auzim BRAVO, încât este dureros și poate revoltător să aflăm că NU le facem un serviciu copiilor / le face un deserviciu copiilor.

Pedepsele verbale și fizice, tonul ridicat și „statul la colț” sunt aproape unanim acceptate ca fiind inutile și de-a dreptul dăunătoare, pe termen scurt și lung. Bravo însă, este foarte popular și chiar o marcă a adultului implicat, atent la fiecare pas al copilului.

Felicitări sincere, după ce copilul își întrerupe SINGUR concentrarea

Cu tot dragul și admirația pentru ei, privim plini de încântare cum descoperă lumea. Ne dorim, pe bună dreptate, să țopăim de bucurie când vedem progrese, însă știm să avem răbdarea necesară și să îi felicităm abia după ce își întrerup singuri concentrarea.

Evităm situația în care bucuria noastră i-ar întrerupe, deconcentra și abate de la scopul lor precis. Cu răbdare și maturitate, așteptăm să termine activitatea în care sunt angajați, dacă ei nu ne solicită ajutorul.

Încurajările cresc încrederea de sine și susțin progresul copilului, în special după 2-3 ani. Înainte de această vârstă, copilul avansează dintr-un impuls interior foarte puternic și va fi la fel de motivat cu sau fără ajutorul cuvintelor adultului. Cu cât adultul vorbește mai puțin, copilul se poate concentra mai mult.

 

Alternative la bravo

Sigur că suntem fericiți de realizările copiilor, chiar dacă înțelegem că sunt în primul rând ale lor. Ei sunt primii care dau măsura succesului lor, primii care beneficiază de pe urma unei reușite mici sau mari.

Este important să înțelegem distincția între sensul pe care îl poartă simplul bravo și mesajul din spatele lui pe care ne dorim să îl comunicăm.

  • Bravo!

= Mulțumesc pentru că (m-ai ajutat/ ai cooperat cu mine/ ai răspuns pozitiv la sugestia mea). Am reușit astfel să terminăm mai repede/ să finalizăm activitatea.

  • Bravo / Ce frumos ai (desenat, așezat jucăriile, aranjat obiectele)!

= Ai lucrat mult la acel desen, îmi plac culorile pe care le-ai ales / Te-ai străduit să realizezi un turn înalt, ai folosit chiar multe piese!

  • Bravo!

= Ai reușit să stai într-un picior! Este nevoie de exercițiu și mult echilibru pentru a reuși! / Ai reușit să…

(articolul continuă mai jos)

 

Constatăm descriptiv aspectele pozitive ale acțiunilor copiilor și modelăm astfel reacțiile lor. Îi ajutăm astfel să recunoască aspectele benefice ale muncii lor și în încurajăm să fie pregătiți pentru următorul pas, fără să se blocheze în repetarea / așteptarea confirmării pentru un pas intermediar.

 

În pedagogia Montessori se face o distincție clară între motivația interioară și motivația exterioară. Prima este preferabilă, mai ales pentru beneficiul pe termen lung.

Putem fi alături de copil la fiecare pas în primii ani de viață și putem confirma cu un bravo (sau o expresie similară) fiecare reușită a sa. Derulând mintal filmul cu câțiva ani înainte, vor exista multe ocazii în care copilul pășește singur spre nou. Acelea sunt momentele în care el, după modul în care s-a obișnuit în primii ani de viață formatori, va aștepta aceeași confirmare entuziastă a părintelui.

„Progres rapid în prezent sau viitor independent?”

Un șiret legat cât de cât corect, o fermoar încheiat, o înghițitură în plus din mâncarea sănătoasă de la prânz, rostogolirea bebelușului după zeci sau sute de încercări – toate aceste mici detalii ale vieții sunt firești. Dacă privim rațional, vom vedea că lipsește senzaționalul care să justifice un șir de bravo entuziaști.

Unul sau prea mulți de bravo în momente firești de evoluție, amplifică exagerat valoarea acelui moment și poate genera confuzie.

Cel mic nu muncește concentrat la dobândirea independenței fizice în urma acelui bravo, ci din proprie inițiativă. Maria Montessori a observat cum copilul urmărește un puternic impuls interior formator, incomparabil cu orice stimul exterior. Este însăși flacăra vieții care arde în interiorul său și îl împinge să facă pas după pas.

 

„Dar dacă oricum copilul simte nevoia să progreseze, cu ce l-ar putea încurca acest bravo, o evidentă plăcere a părintelui încurajator?”

Încurajarea copilului în efortul său este benefică și importantă pentru relația de încredere și iubire dintre copil și adultul care îl ghidează.

Adultul poate să susțină efortul copilului în primul rând prin pregătirea mediului. Se asigură astfel că explorarea nu îi este întreruptă, iar activitățile spre care își arată deschiderea sunt accesibile.

Progresul, în special în primii ani de viață, este impulsul copilului care se crează pe sine, nu un răspuns la așteptările și pașii pe care părintele îi insuflă.

 

Cum încurajezi un școlar care așteaptă confirmări și pare că are nevoie să fie „împins de la spate”?

Satisfacția copilului vine în urma lucrurilor realizate cu forțe proprii și mai ales urmărind interesul propriu. Încurajăm copiii să aleagă materialele de care sunt atrași și să exerseze concentrarea și lucrul atent, mai întâi pe subiecte care îi interesează.

Dacă interesul său pentru a învăța literele sau algebra este scăzut, atunci insistența nu va ajuta, la fel cum laudele excesive pentru fiecare mic pas înainte nu sunt recomandate. (tradiționalul bravo, hai încă puțin!)

Putem să ne depărtăm puțin de programa obligatorie pentru a înțelege modul concret în care putem să ajutăm un școlar. Pornind dinspre plăcerea copilului, includem apoi elemente care sunt benefice parcursului său academic.

 

Exemple practice:

Îi plac dinozaurii? Atunci poate începem alfabetul cu D, de la dinozaur. Oare cum au ajuns literele să aibă formele de acum? Poate sunt inspirate din viața naturală, poate seamănă cu anumite animale sau plante. Cum ar arăta un grafic uriaș cu toți dinozaurii? Îl putem organiza sub formă de tabel, însă este nevoie să găsești soluția optimă pentru a integra toate speciile. Câte rânduri și coloane sunt? Înmulțirea sau adunarea ne ajută la realizarea graficului complex. Este un efort intens, însă rezultatul poate fi încadrat într-o ramă de lemn și afișat în sufragerie pentru o vreme. Sigur vor fi curioși musafirii de o prezentare așa elaborată.

Biologie, fizică, algebră, geografie, limbaj – toate își găsesc locul într-un proiect concret, hands on, pornit de la interesul copilului.

Jurnalul de lucru este un instrument pe care școlarii Montesara îl folosesc pentru a-și gestiona activitățile de la clasă. Este un instrument care îi învață  să își gestioneze timpul, să își propună activități care îi interesează și să finalizeze ceea ce încep. Cu sprijin din partea adulților care îi ghidează și pornind de la interesle proprii, aceștia își aleg activități zilnice/ săptămânale.

Unii aleg să scrie mărunt încât să poată încadra zeci de activități în „pagina” unei zile. Alții, au zile în care se simt mai puțin activi și își iau un angajament față de ei înșiși să finalizeze 3 proiecte începute anterior.

În cercul prieteniei, ei fac schimb de idei și își pot împărtăși planurile pentru ziua în curs. În cazul în care lipsa de inițiativă apare frecvent în cazul aceluiași copil, adultul-ghid oferă sugestii și propuneri.

Școlarii sunt activi și au nevoie de activități. Concret, în cursul unei zile este aproape imposibil să nu fie atrași de o activitate care poate fi corelată cu unul dintre scopurile mai largi ale procesului educațional.

Percepția adultului asupra muncii copilului armonizează procesul de învățare. Literele nu se învață pentru că „așa trebuie” sau pentru că „nu poți face nimic în viață dacă nu știi să scri” ci, pentru că, dacă recunoști literele, poți să recunoști un mesaj care îți este adresat. Se învață pentru că îți oferă apoi ocazia să te exprimi și să te faci auzit. Se învață pentru că îți dorești să poți trimite o scrisoare unui prieten cunoscut într-o vară, la mare.

 

Inspirație:

Maria Montessori dezvoltă în cărțile sale tema motivației interioare, ca element esențial pentru viitorul adult. Tema articolului de față este amplu argumentată și în lucrările lui Alfie Kohn „Pedepsiți prin recompense” și „Parenting necondiționat”.Alfie Kohn este un nume arhi-recunoscut în domeniu educației. Ideile sale sunt în acord cu principiile Montessori și, din fericire, ajung la tot mai mulți părinți. Îi putem găsi ideile în cele 14 cărți și câteva sute de articole sau putem asculta DVD-uri și conferințe. Este unul dintre contemporanii cei mai vocali și critici ai notelor, competiției și recompenselor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *