Normalizarea în viziunea Montessori

 

Un concept esențial în filosofia și practica Montessori, normalizarea, are o sonoritate aparte în limba română. Poate trezi în părinte o serie de sezanții nu tocmai armonioase și lasă în urmă multe întrebări atunci când nu este însoțit de clarificări. Fiecare educator și fiecare grupă tinde spre normalizare. Dar de unde pornim și ce urmărim? De ce nu am fi normalizați încă de la început și cum de folosim acest concept?

Copilul normalizat lucrează cu drag, are grijă de mediul în care se află, își alege singur activități și poate urmări un scop, se concentrează, apreciază liniștea și este foarte fericit. (1)

 

Normalizarea la clasă. Integrarea socială armonioasă

Se spune că școala te pregătește pentru viață. Dacă privim această formulare, ne putem imagina că viața „adevărată” începe abia după anii de școală. Așa și era.. acum câteva zeci sau chiar 100 de ani, când copiii nu prea aveau ce să caute în lumea adulților.

Acum, la pol opus, copiii sunt parte din orice context social. Privim însă cu deschidere și curiozitate spre trecut și căutăm să păstrăm valorile aplicabile și astăzi. Cultivăm răbdarea, respectul și concentrarea și le oferim copiilor instrumentele care îi ajută să se integreze armonios în societate.

(Mintea absorbantă, 1949)

 

Răbdare, respect, concentrare

Montessori sau nu, „răbdarea este brățară de aur”, așa cum ne învață un vechi proverb românesc. Cu noi înșine și cu cei din jur, răbdarea este binevenită.

Asimilarea acestei valori are loc încă din primul an din viață, atunci când părintele găsește un echilibru între satisfacerea imediată a nevoilor celui mic și pregătirea lui pentru o viața în care rezultatele imediate nu sunt întotdeauna posibile.

Nivelul de răbdare evoluează în ani, iar educatorul se pliază pe această evoluție pentru a întâmpina elevul la nivelul său de disponibilitate. Dacă înainte de 3 ani o prezentare durează câteva minute și include până la 3-4 pași, spre 5 ani copilul poate asista la prezentări mai lungi de 10 minute și poate urmări până la 5 pași.

În al doilea ciclu de viață, așa cum a fost observat de Maria Montessori (6-12 ani), copilul este pregătit să își exerseze rațiunea și să fie expus la noțiuni ce țin de cultură umană și istorie. Timpul începe să capete sens, ceea ce deschide o dimensiune nouă a vieții în care copilul se poate raporta în mod independent la durată și își poate planifica activitățile din intervalul de lucru.

 

Deviații

Termenul este derivat din latinescul via (stradă, rută) și se referă la o abatere de la calea pe care copilul ar merge în mod natural, urmând instinctul propriu de dezvoltare. Asemeni unui drum care se apropie de o formă de relief dificil de traversat și se adaptează reliefului, evoluția copilului cotește și se adaptează mediului.

O deviație de la drumul firesc spre normalizare apare de obicei când adultul își impune dorința în locul copilului sau îi inhibă acestuia voința. În aceeași măsură, deviațiile pot apărea și în lipsa unui cadru care să îi ofere copilului posibilitatea de a-și exersa voința, precum situațiile în care un copil mic primește libertate deplină pe care nu a avut încă ocazia să învețe să o gestioneze. Restricționarea mișcării, îndeplinirea unor acțiuni de care copilul este deja capabil în locul său, cultivarea nevoii de confirmare prin întreruperea lucrului copilului pentru a-l felicita sau chiar un program prea încărcat. Fricile, atașamentul excesiv față de un adult sau lipsa încrederii de sine pot constitui de asemenea deviații.

 

Normalitatea în familie

Viața familiilor cu copii mici poate fi foarte diferită de la un caz la altul. Fiecare familie are însă nevoie să își găsească echilibrul pentru a se bucura cât mai mult de fiecare zi. Parte din acest echilibru este o formă de normalizare, similară cu cea pe care o cultivăm în clasa Montessori.

Maria Montessori ne învață normalizarea se clădește în timp, pe baza comunicării și a armonizării dintre copil și societate. „Practic, societatea nu este fundamentată pe plăceri, ci pe o îmbinare de activități care trebuie să funcționeze în armonie. În acest cadru copilul își dezvoltă răbdarea, o virtute socială. Într-un astfel de mediu, trăsăturile de caracter pe care le numim virtuți se formează în mod natural. Singura care îl poate învăța pe un copil în vârstă de 3 ani acest tip de moralitate este experiența.” (2)

O altă lectură extrem de interesantă care abordează tocmai diferența între copiii americani și cei francezi, subilinază o serie de aspecte esențiale pentru dinamica unei familii. Generalizând, autoarea Pamela Druckerman este uimită de diferențele dintre copii, după mutarea din America în Paris.(3) Copiii din America se trezesc de multe ori pe noapte și solicită foarte mult părinții. La masa de prânz în restaurant aruncă obiecte pe jos și nu au răbdare. Părinții mănâncă pe fugă, aleg activitățile și compania socială în funcție de copii și își fac mereu programul în funcție de nevoile celor mici. În familia franceză, după cum descrie autoarea, părinții au timp pentru ei, pot să termine o cană de cafea fără să dureze jumătate de zi și pot purta conversații cu alți adulți, chiar dacă există și copii în casă.

 

Sugestii pentru acasă

  • Cultivarea respectul reciproc: Părintele este atent la nevoile copilului și face tot ce poate pentru a le satisface corect și rapid. Copilul, are la rândul lui aceeași datorie: să respecte nevoile părinților.
  • Cultivarea răbdării: Am auzit de multe ori de capcana gratificării imediate. Copii sunt capabili să aștepte, iar datoria noastră este să credem în ei și să le oferim ocazii de a exersa această abilitate. Îi pregătim astfel pentru viața socială în care nu putem obține mereu ce dorim sau nu imediat și suntem mai câștigați dacă suntem capabili să acceptăm acest lucru.
  • Acceptarea frustrării ca parte din viață. Părintele nu este dator să protejeze copilul de orice formă de frustrare și nu îl ajută dacă o face. Unele lucruri nu ies așa cum ne dorim pe moment, însă starea noastră ulterioară depinde de cum reacționăm și gestionăm situația frustrantă.
  • Prețuirea concentrării. O activitate care captează atenția copilului, nu va fi întreruptă de adult, dacă se desfășoară în siguranță.
  • Aleregeri libere. Libertatea de a alege are nevoie de exercițiu și de răbdarea părinților care pot oferi opțiuni și pot facilita exersarea autonomiei.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *